Finish line

“First I was dying to finish high school and start college. Then I was dying to finish college and start working. Then I was dying to marry and have children. And then I was dying for my children to grow old enough for school, so I could return to work.”
Nu am gasit autorul... dar fix asa ma simt...

Am intrat la un liceu cu prestigiu in ideea ca sa il termin cu bine. Si asa a fost, dar pe parcurs mi-am dat seama ca asta nu era capatul drumului, ci o parte din el, pe care initial o priveam ca si cum ar fi de sine statatoare... cu un inceput si un sfarsit, clar delimitat de toate celelalte.

Apoi m-am hotarat sa dau la facultate. Urmau 4 ani... nu m-am gandit niciodata ca pot fi atat de frumosi cum au fost. Nu mi-a lipsit nimic. Chiar daca am stat cu ai mei si nu la camin ca majoritatea colegilor, am avut toata libertatea pe care mi-am dorit-o. Multi pieteni - bineinteles ca nu sunt toti prieteni apropiati, dar sunt si din astia - in general erau buni pentru distractie. Un ONG care sa-mi ocupe tot timpul liber care imi ramanea, calatorii prin toata tara si nu numai... Veneam cand voiam si plecam cand voiam (dar imi tineam parintii la curent cu ce fac si pe unde sunt)... Un iubit care a avut grija de mine si cand umblam noptine impreuna prin oras, si cand ne plimbam prin toata tara, dar si cand trebuia sa invatam. Lista cu ce am avut pe timpul facultatii poate continua... dar astea au fost partile cele mai importante pentru mine, pe langa toate cunostiintele acumulate pe bancile facultatii despre diferite materii, cand ascultam profesorii, sau despre mine, cand ce spuneau ei trecea pe langa mine.

Acum lucrez la licenta... Imi place ce fac la licenta si pacat ca nu mi-am dat seama de asta acum doi ani, poate nu mi-as fi pierdut interesul chiar asa... Intr-o luna si jumatate am sustinerea proiectului, dar deja incep sa vad mai departe. Ce urmeaza? Termin cu licenta, ma vad cu dosarul in mana si ... Eu incotro merg? In Bucuresti? Raman in Iasi?

Trebuie sa ma angajez. Vreau asta, vreau sa pot sa ma sustin singura, sa nu mai trec cheltuielile in bugetul mamei pentru luna respectiva, dar mi-e si frica de "lumea" aia a competitiilor profesionale.
Vreau un master frumos, care sa ma atraga, sa ma motiveze prin simpla ideea si sa ma ambitioneze prin toate lucrurile pe care le voi invata. Poate vreau prea multe... poate nu... Dar daca imi pun teluri inalte, voi avea sansa sa ajung mai sus, mai implinita.

Inca nu stiu ce voi face dupa licenta, dar posibilitati pot sa-mi caut de pe acum. In functie de rezultatele muncii de acum, voi putea sa iau o decizie.

Si cum sa te mai bucuri ca termii facultatea?Cand acesti 4 ani au fost poate cei mai frumosi ani? Cand dupa ce termii... trebuie sa pornesti la alt drum, mult mai greu?
Si asa cum spuneam si la inceput... nu exista inceput si sfarsit... exista doar parti de drum, si cand ajungi la sfarsitul unei parti, ai ajuns de fapt la inceputul urmatoarei parti.