duminică, 4 octombrie 2009

O luna in Bucuresti

Nu e luna de pe cer cazuta in Bucuresti, ci e vorba iar despre mine stand in Bucuresti pentru o luna. Am venit incercand sa ma angajez, sa ma inscriu la un master si sa stau cu prietenul si ceilalti prieteni apropiati care s-au mutat aici. (Inca sunt in Bucuresti)

Cu angajatul a mers prost, cum cred ca merge mai pentru toata populatia in perioada asta. Nu vreau sa lucrez in IT, chiar daca am terminat Automatica si Calculatoarele si e si un domeniu destul de bine platit. Imi doresc sa lucrez in Resurse Umane, dar stiu foarte bine ca nu pot intra fara studii in domeniu, si oricum mai devreme sau mai tarziu voi avea nevoie de asta. Deci aplicam pentru mai orice post intr-o firma de HR, orice cred ca pot sa fac. Nu merge asa... aplicam la asistenti manageri, mergand pe ideea ca am sa invat de la manageri. Si tot aplic de 2 luni - una in Iasi, una in Bucuresti - si nimic deocamdata.
Am avut 3 interviuri. Primul a fost super, si chiar imi doream postul respectiv, dar au preferat sa ia pe cineva cu experienta, ca doar asta e primul lucru care se cere, nu? Al doilea era la o firma de recrutare, am ajuns la interviu si mi-au cerut 50 RON ca sa sustin interviul si sa ma bage intr-o baza de date. Am stat acolo 5 minute. Si ultimul interviu era pentru ceva intre asistent director, secretara si receptionera, din cate am inteles, dar domnul care mi-a luat interviul nici nu stia sa defineasca atributiile persoanei care ar ocupa postul respectiv si am ajuns sa nu vreau sa ma angajez acolo.

Doar 3 interviuri intr-o luna? Chiar am frecat menta aici? Nu. M-am inscris la un master pe care mi-l doream foate mult: Managementul Resurselor Umane (MRU) la Universitatea din Bucuresti. Am pus si o a doua optiune, un master de Evaluarea programelor si analiza de impact, care s-a si desfiintat pana sa sustin examenul. La MRU am avut examen - eseu pe tema data si interviu cu o comisie. Am luat note mari la examen, dar media de pe anii de facultate m-a tras in jos si am fost a 3-a la taxa. Taxa e de 1250 pe semestru si nu imi permit sa dau asa o suma, deci urmeaza sa imi retrag dosarul. Incercam la anu' din nou.

Ieri aveam bagajul facut ca sa plec in Iasi. In 5 minute trebuia sa ies din casa... Dar am primit 2 telefoane pentru a ma programa la 2 interviuri!?!?!? Sambata dimineata suna astia? Si doua firme in aceeasi zi? Mai mult decat in alte saptamani la un loc!!! Bine ca nu aveam biletul deja luat.

Deci, mai stau pana marti seara in Bucuresti. Si apoi ma duc acasa asteptand raspuns de la interviuri si aplicand in continuare. Stiu ca am sa ma angajez la un moment. Si daca as renunta sa mai aplic si sa caut job-uri si sa ma duc la interviuri, atunci cu sigurnata nu m-as mai angaja. Asa ca fruntea sus! Persevereaza si ai rabdare! O sa vina si clipa ta.