sâmbătă, 15 mai 2010

Ganduri triste

Sunt in Bucuresti, la masterul pe care il vreau, si cu un job prost platit, din care aproape ma descurc. Ar trebui sa ma bucur, da nu pot. Pentru ca unele reusite inseamna alte sacrificii. Sunt departe de ai mei cand ar trebui sa fiu acolo.
Tata e bolnav, incurabil, internat in spitalul in care lucreaza mama, asa ca stim tot timpul cum se simte, stim ca cei de acolo au grija de el cu adevarat. Asta ar trebui sa fie un lucru bun, dar nu e chiar asa de bine, ca pe mama o termina psihic sa il vada asa in fiecare zi la servici si e tot mai epuizata. Acum a aparut o noua varianta, sa il mute intr-un spital care se va deschide in curand, specilizat pe boala lui. Ceea ce ar fi din nou bine, dar nu e asa de bine, ca spitalizarea costa intr-atat de mult de luna, incat mama ar ramane cu 1-2 milioane de cheltuiala pe luna. Si lantul asta al regretelor si al sacrificiilor se termina aici.
Si se pare ca asa invatam ca sa iti doresti ceva inseamna sa iti doresti sa sacrifici altceva pentru visele tale. Dar niciodata nu stii cat e de dureros sau pana unde se vor intinde sacrificiile pe care trebuie sa le faci. Niciodata cand faci prima alegere intr-un sens nu vei sti daca pana la urma se merita. Initial sa spui ca renunti la ceva de moment pentru a iti indeplini o dorinta se merita, dar cu timpul vei realiza ca ai renuntat la mult mai multe.
Trebuie sa privesti mult prea in avans ca sa poti estima in vre-un fel sacrificiile pe care le vei face pentru aceeasti dorinta. Invatam sa pierdem ceva ca sa putem castiga altceva. Si facem asta din dragoste, dorinta sau din pasiune pentru ceva sau cineva. Si tot dragostea, dorinta si pasiunea sunt cele care te vor face sa realizezi cu timpul la ca e trebuit sa renunti.

Imi doresc multe, asa ca trebuie sa invat sa sacrific multe