"In 1972, in procesul Branzburg vs. Hayes, aceasta Curte a refuzat reporterilor sa tina ascunse numele surselor lor. Iar guvernul ii putea inchide pe cei care faceau asta. A fost o decizie la limita. Ca raspuns la acest proces, Justice Stewart a spus ca, de-a lungul timpului, guvernul a devenit tot mai puternic. A afirmat ca cei de la putere doreau doar sa-si continue mandatul. Iar oamenii sunt victimele. Au trecut ani buni, iar acea putere se mentine. Dna Armstrong (ziarist retinut) ar fi putut ceda cererilor guvernului, ar fi putut sa renunte la promisiunea de confidentialitate si sa mearga acasa, la familia ei. Dar daca ar fi facut asta, nici o sursa nu ar mai fi vorbit cu ea sau cu ziarul la care lucreaza, iar cand vom aresta jurnalisti de la alte publicatii, acelea ar deveni, la randul lor, irelevante. Si astfel, Primul Amendament ar deveni irelevant. Si de unde vom mai afla daca un presedinte acopera crime, sau daca un ofiter a torturat oameni? Cei de la putere nu vor mai putea fi trasi la raspundere. Si care va mai fi natura guvernului, cand nu va mai da nici o socoteala? Ar trebui sa fim ingroziti de acest gand. Inchiderea jurnalistilor se intampla in alte tari. In tari care se tem de cetateni. Nu in tari care ii pretuiesc si si apara.
Cu ceva timp in urma, am anceput sa simt presiunea pusa asupra lui Rachel Armstrong. Si i-am spus ca eu o apar pe ea si nu un principiu. Dar, abia cand am cunoscut-o, am inteles ca in cazul marilor oameni, nu e nici o diferenta intre principiu si persoana." (Nothing but the truth - Alan Burnside)
